CLARVIZIUNEA reprezinta o forma de perceptie extrasenzoriala care, atat indefinirea sa, cat si, mai ales, in plan concret, pune serioase probleme privind delimitare de alte tipuri de perceptie extrasenzoriala (in special fata de telepatie, premonitie si retrocognitie). De aceea diferitele definitii date de diferiti autori clarviziunii ca fenomen paranormal prezinta o variabilitate relativ mare. “In clarviziune (CV), un subiect achizitioneaza informatie direct, in afara canalelor senzoriale cunoscute, de la o sursa exterioara care nu este un sistem viu (un alt subiect): (A. Patrut, 1991). Capacitatea unor indivizi umani de a avea viziuni ale unor intamplari petrecute la mare distanta este cunoscuta din cele mai vechi timpuri. In antichitate, s-a bucurat de mare faima Pythia, preoteasa a zeului Apollo la templul din Delphi, ca ghicitoare a celor petrecute in locuri aflate la mare departare de oracolul unde oficia. Pentru a se transpune in situatia de a “vedea” la distanta, Pythia inhala aburul cu efecte hipnotice care iesea din crapaturile unei stanci.Despre viziuni concomitente ale unor evenimente produse la distanta si relativ la care subiectii vizionari nu au nici un fel ded informatii accesibile pe cai obisnuite exista numeroase relatari de-a lungul timpulu, inclusiv in zilele noastre. Viziunile respective sunt produse fie in stare de veghe, fie in stare hipnotica sau in vis. De obicei, persoanele capabile de astfel de viziuni  sunt denumite “clarvazatori”. Clarvazatorul “vede” ceva; el experimenteaza (traieste) o impresie aparent senzoriala, dar in general este constient de faptul ca aceasta nu ii provine prin organele de simt. Daca impresia este de tip auditiv (dar fara ca organul auditiv sa fie implicat ), se foloseste termenul de “clarauditie”.